Mario Balotelli a revenit la Adana Demirspor după ce și-a reziliat contractul cu FC Sion, însă fostul internațional italian nu exclude o revenire în Serie A.
Mario BalotelliFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia
Mario Balotelli s-a autopropus la AC Milan și vrea să fie rezerva lui Olivier Giroud
Mario Balotelli este unul dintre fotbaliștii care și-a irosit talentul uriaș, însă jucătorul în vârstă de 33 de ani continuă să rămână în lumina reflectoarelor și să surprindă în declarații.
Fostul internațional italian a revenit de curând la Adana Demirspor, după doar un sezon în Elveția la FC Sion, însă nu exclude și posibilitatea de a juca din nou la un club de tradiție din Europa.
Concret, Balotelli a dezvăluit într-un interviu pentru TVPlay că este dispus să revină la AC Milan și să fie a doua opțiune de atacant după Olivier Giroud.
„Sunt pregătit să fiu rezerva lui Giroud.” – a declarat italianul.
Mai mult decât atât, Mario Balotelli l-a criticat indirect pe antrenorul Stefano Pioli, precizând că soarta unui meci este decisă de prezența lui Rafael Leao.
„Îmi place Pioli, dar dacă Leao nu este în formă, Milan nu arată mare lucru. Dacă Leao are o zi mai slabă, lui Milan îi este foarte greu să câștige.” – a încheiat acesta.
Mario Balotelli a jucat în două rânduri pentru AC Milan, în perioadele ianuarie 2013 – august 2014 și august 2015 – iunie 2016.
În total, „Super Mario” a strâns 77 de apariții, a marcat 33 de goluri și a oferit 9 pase decisive în tricoul Milanului.