din

Numai știri validat

sâmbătă 12 octombrie 2024
CALITATE ITALIANĂ ÎN LUME
CALITATE ITALIANĂ ÎN LUME

Director editorial
CLAUDIA BORTOLOTTI

Opinionist
RAFFAELE AVALLONE

Manager de site
ROBERTO PAPAVERONE

BREAKING NEWS - STREAMING NEWS

Începând de ieri, acțiunile AROBS se tranzacționează pe Piața Principală a Bursei de Valori București

Acțiunile AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată pe Bursa de Valori București, se tranzacționează începând de ieri, 25 septembrie, pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București sub simbolul bursier AROBS, ca urmare a transferului de pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al BVB. AROBS Transilvania Software este prezentă pe piața de capital din 2021, iar la momentul transferului, avea o capitalizare de 948 milioane lei.

Acțiunile AROBS se tranzacționează pe Piața Principală a Bursei de Valori BucureștiFoto: AROBS

Fondată în anul 1998 la Cluj-Napoca, AROBS are birouri în 10 țări din Europa, America și Asia și o echipă de peste 1.200 de experți. AROBS dezvoltă soluții software personalizate și este un centru veritabil de R&D pentru parteneri globali în proiecte complexe de Embedded (Automotive, Aerospațial, Maritim, Medical Devices), Clinical Trials, IoT, Travel, Enterprise Solutions, Fintech și Intelligent Automation. De asemenea, deține mai multe produse software utilizate de peste 11.000 companii, din care 10.000 în România și restul în afara țării.

În anul în care aniversăm 25 de ani de la înființare, debutul tranzacționării acțiunilor AROBS pe Piața Principală a BVB reprezintă un pas semnificativ în misiunea noastră de a deveni unul dintre jucătorii importanți pe piața globală de servicii și produse IT, pornit de la Cluj. Suntem mândri că în cei aproape doi ani de activitate pe piața de capital am crescut accelerat, atât organic, cât și prin realizarea a nouă tranzacții de M&A. În această perioadă, am achiziționat companii care operează în aceeași industrie și care aduc valoare adăugată prin consolidarea și extinderea domeniilor de expertiză și a amprentei geografice a AROBS. În ceea ce privește planurile de viitor pe piața de capital, vom continua creșterea accelerată pe care am inclus-o în strategie, vizăm intrarea în indicii locali și regionali, precum și atragerea de investitori instituționali prin realizarea unei majorări de capital, Suntem mândri de ceea ce am realizat până acum, dar suntem și mai entuziasmați de ceea ce ne rezervă viitorul. Mulțumesc investitorilor pentru încrederea acordată, de asemenea, mulțumirile mele se îndreaptă către colegii mei, cei care au contribuit la succesul de astăzi și partenerilor și clienților. Nu ne oprim aici”, a declarat Voicu Oprean, Fondator și CEO al AROBS Transilvania Software.

De la închiderea cu succes a plasamentului privat în octombrie 2021, capitalizarea companiei a crescut cu 53%, de la 618 milioane de lei la 948 milioane de lei la data de 20 septembrie 2023, ultima zi de tranzacționare a companiei pe piața AeRO. Acțiunile AROBS au debutat pe piața AeRO în data de 6 decembrie 2021. La o lună de la intrarea la tranzacționare, compania a beneficiat de serviciile de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group (BRK). Acțiunile companiei au fost incluse în martie 2022 în indicele BET AeRO, acestea situându-se pe primul loc în cadrul companiilor incluse, cu o pondere de 16,44%. De asemenea, acțiunile AROBS au fost incluse in indicele MSCI Frontier Markets Small Cap și în indicele MSCI Romania Small Cap, începând cu data de 31 august 2023. În anul 2020, AROBS Transilvania Software s-a numărat printre finaliștii programului Made in Romania, ediția a III-a, derulat de Bursa de Valori București pentru susținerea antreprenoriatului românesc. În plus, la începutul anului 2023, AROBS a primit distincția „Cea mai tranzacționată acțiune pe piața AeRO în 2022” în cadrul evenimentului BVB Awards organizat de Bursa de Valori București.

AROBS Transilvania Software a venit la Bursa de Valori București la finalul anului 2021, ca urmare a celui mai mare plasament privat de acțiuni realizat pe piața AeRO, în cadrul căruia a atras suma de 74,2 milioane de lei de la investitori. În cei 25 de ani de activitate, AROBS, reprezentând un sector dinamic al economiei noastre, a atins o serie de performanțe notabile și ne bucurăm că aceste reușite se reflectă și în evoluția sa pe bursă. La mai puțin de 2 ani de la listarea pe piața AeRO, AROBS a devenit emitentul cu cea mai tranzacționată acțiune pe piața AeRO în 2022, iar astăzi este cea mai mare companie de IT din punct de vedere al capitalizării de pe Piața Reglementată. Sperăm să vedem tot mai mulți emitenți realizând acest pas important în evoluția lor pe piața de capital, semn al maturității companiei, prin transferul pe Piața Reglementată a bursei”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

De la momentul listării în 2021 pe piața AeRO și până în prezent, AROBS a realizat nouă tranzacții. În 2021 a fost achiziționată compania Berg Software, iar în 2022 au fost achiziționate AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic și Centrul de Soft GPS România. În 2023, AROBS a achiziționat două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS, AROBS Polska (fosta SYDERAL Polska) din Polonia, Grupul Future WorkForce – cu sedii în România, Germania și Marea Britanie -și AROBS Pannonia Software din Ungaria.

###

Articol susținut de AROBS Transilvania Software

Serviciu internațional ATM

Asistenta tehnica la instalarea bancomatelor

Cele trei povești capitale

de

Sondajele

Opinii

Dă-i un vot

Dați o părere

Faceți o căutare

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content

Meteo

Mercati Finanziari

Offerto da Investing.com

Coltul amintirilor...